LifeStyle

Ajutor umanitar-primim de la cititori

Stimati domni,
> Ma numesc Adrian Balaci si sunt din Timisoara. Nepotelul meu
> (Denis Ionut) de numai trei ani si jumatate a fost diagnosticat in iulie
> 2004 ca fiind bolnav de leucemie acuta limfoblastica . Diagnosticul a
> fost
> pus de colectivul medical condus de D-na prof. dr. Marghit Serban de la
> Clinica de hemato-oncologie infantila a Spitalului de copii “Louis
> Turcanu” din Timisoara.
>
> Dupa ce timp de aproape un an a urmat tratamentul cu
> citostatice
> prescris de medicii din Timisoara, in aprilie 2005 Denis a intrat in
> remisie totala. Au urmat apoi analizele saptamanale si curele de
> consolidare periodice. In luna decembrie 2005, pe cand intreaga familie
> se
> pregatea sa pregateasca un craciun fericit, in urma unor analize de
> rutina
> am aflat ca boala a recidivat. A urmat internarea de urgenta si apoi din
> nou
> chimioterapie. Daca in 2004 medici erau incredintati ca nu se pune
> problema unui transplant de maduva osoasa la acest copil, de aceasta
> data
> ne-au comunicat ca aceasta este singura lui sansa de viata.
>
> Am inceput imediat cautarea unei clinici care sa faca acest
> transplant. Cea mai buna oferta care am gasit-o la acea data a fost la
> Clinica de hematologie/oncologie si transplant din Idar Oberstein /
> Germania (23.700 euro tratamentul premergator si 93.000 euro pentru
> transplant si tratamentul ulterior).
>
> Intre timp copilul a facut a doua recadere. Am luat de urgenta
> 25.000 de euro imprumut si a doua zi, cu primul avion i-am dus pe copil
> si
> pe mamica lui in Germania, unde ei se afla la aceasta data. Puteti intra
> in legatura directa cu ei pe yahoo messenger (
>
> denis_toderici@yahoo.com), ei avand in salon un calculator cu web-cam si
> cele necesare.
>
> Dupa doua zile am revenit in Romania, de unde l-am luat pe
> fratele
> mai mare al lui Denis, Razvan (10 ani), si am plecat inapoi la
> Idar-Oberstein pentru efectuarea testului de compatibilitate. Rezultatul
> testului este negativ. Acest fapt a avut ca urmare directa cresterea
> costurilor de tratament cu aproape 100%.
>
> Cum nu avem acesti bani, am deschis niste conturi la Raiffeisen
> Bank Timisoara, si am demarat o actiune de colectare de fonduri avand ca
> scop sansa de viata a acestui copil. Din pacate am fost refuzati de
> majoritatea celor la care am apelat (institutii publice, societati
> comerciale, oameni de afaceri) iar in acest moment chiar nu stim ce ar
> mai
> fi de facut.
>
> Cu siguranta, dumneavoastra aveti legaturile necesare pentru
> a
> putea mediatiza, ajuta si la urma urmei pentru a salva viata acestui
> copil
> care este pus in fata mortii cand nici nu a apucat sa deschida ochii
> catre
> viata.
>
> Pentru a obtine orice alte detalii sau documente, va stau la
> dispozitie, putind fi contactat la – tel: 0744 22 70 90,
> – tel/fax: 0256 44 21 27 sau
> -e-mail:
>

> adrian_balaci@yahoo.com,
>

> adrian.balaci@lycos.com
>
> In asteptarea raspunsului dvs, va salut cu respect,
>
>
> Adrian Balaci